Supplì – povestea unuia dintre cele mai cunoscute preparate romane (video rețetă)

      Un voiaj  în Italia, la Roma în special, vă va duce aproape automat și într-o pizzerie-trattorie. Nu există local, chiar și multe dintre baruri – unde să nu găsiți un produs particular, tipic locului: supplì.

       Substantivul are aceeași formă atât la singular cât și la plural, dar gustul său e unic și nu-l puteți întâlni decât în Roma și zonele limitrofe, până la Viterbo, în nord, sau la Frosinone, în sud.

       Ce este acest supli?

 Este pur și simplu o piftea de o formă specială, ca un cartof mai lung, făcută din orez, suc de roșii și mozzarella la mijloc.

        

     Povestea Supplì-ului.

      Pregătit inițal, pe la 1700, din orez, suc de roșii și resturi de pui măcinat, suplli-ul era o prelibateză romană de făcut rapid, de aruncat în ulei încins și vândut chiar și pe stradă, ca pe o mâncare frugală, rapidă.

      În februarie 1798, odată ce soldații lui Napoleon Bonaparte cuceresc statul Vatican și implicit Roma, aceștia fraternizează cu romanii care sunt un popor ospitalier. Cei din urmă îi invită pe francezi la petreceri și să mănânce cu ei, unul dintre produsele oferite fiind aceste piftele de orez cu carne. Cum piftelele se mâncau – dar și astăzi se mănâncăla fel – fierbinți, odată rupte în două, la mijloc apărea carnea, făcându-i pe francezi să exclame: surprie! = sorpresa! (it)

            Romanii au repetat după ei râzând și au romanizat termenul în timp, zicând-ui supprì, pentru ca mai apoi să elimine „r”-ul și să-l denumească mai dulce: Supplì.

            Documentar, pentru prima oară cuvântul supplì apare în meniul Trattoriei della Lepre (Tratoria iepurelui) care o scria la feminin: la supplì– adică surpriza, ca o traducere mot a mot a termenului.

                 În forma actuală, suppli-urile nu mai au la mijloc carnea de pui ci mozzarella, obicei introdus pe la 1950, după război. A apărut și o altă metaforă despre această mâncare, denumită „suppli al telelefono” – supliul la telefon, invocând mozarella care, fierbinte, odată ruptă pifteaua, se întinde precum firele de telefon.

        Există în Roma locuri unde acest produs are gusturi aparte, după măiestria bucătarului și a ingredientelor folosite. Cele pre-preparate și congelate se desoebesc de cele proaspăt făcute, primele fiind mai mic, mai galbene și fără viață, mici chiar, pe când cele pregătite în pizzeria sau tavola calda specifică fiind mul mai mari, mai roșii și cărnoase.

Cristi Merchea