[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Telefon peste moarte

În lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul lînga mine
si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormînt.

De convorbiri cu ei sunt gata
si în necunoscut ma zbat,
îi sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamînt.

Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.

Si, vai, de-atîta timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior.

– Adrian Păunescu –

2 comentarii

  1. OEste o poezie care Ma marca piña la lacrimi ce pacat ca viata ne. dus de parte de mormintele celor dragi …ñu putem pune o flore decit o data la 3-4 anti. Ce ce au parí ti un viata. Iubitii vizitati ca le umpleti inima de bucurie

  2. BITCA CORNEL

    Ma socheaza melodia si versurile. Felicitari celui care a postat-o!

Lasă un răspuns