Toamna la Sila, Calabria

 

 

 

 

 

O plimbare prin piețele Italiei, toamna, stârnește sentimente deosebite

Sfarsit de octombrie…o dimineata friguroasa de duminica… aer tare de munte, parfum de brad si lume, multa lume adunata la o frumoasa sarbatoare locala „La festa del fungo” in Sila, minunatii munti ai Calabriei. Zona este renumita in toata Italia pentru gustoasele ciuperci (funghi), carora italienii le-au „dedicat” numeroase retete.

In fiecare an, in duminicile lunilor octombrie si noiembrie, imediat ce oamenii zonei termina culesul viilor, organizeaza aici diferite petreceri. S-a inceput astfel cu „La festa del fungo”
( Sarbatoarea ciupercii), urmand apoi „La festa della castagna”( Sarbatoarea castanelor), ” La festa della salsiccia”( Sarbatoarea carnatilor), terminand cu „La festa del cinghiale”( Sarbatoarea porcului mistret) , la inceputul careia se organizeaza o ampla vanatoare de porci mistreti.

Pierduta azi printre tarabele pline de „bunatati” locale, in ritm de tarantelle, imi aminteam de sarbatorile noastre romanesti, care seamana intru-catva. Fumul gratarelor, pe care sfaraiau bucati de carne si carnati, oameni bucurosi, ce te imbiau sa gusti din preparatele lor, ma trimiteau cu gandul la frumosii si indemanaticii tarani romani. Difera doar limba si portul…spiritul este acelasi…mancare buna, muzica si buna dispozitie!
Piata (mercatul) micii localitati Camigliatello este un adevarat paradis de produse tipice calabrese. Tabare pline de prosciuto crudo, variate tipuri de branzeturi, provola ( asemanatoare cascavalului romanesc), sardella ( o crema de peste proaspat pescuit fiert in ardei iute), faimoasele ciuperci de o marime impresionanta, parfumatele rosii din Sila, gemuri speciale, miere naturala de albine, lichioruri de zmeura si afine, facute in casa si…sa nu uitam de peperoncini, mici, rosii si „infuriati” de iuti!
Se spune ca in Calabria se mananca bine! Ei, da! O plimbare de duminica dimineata la o astfel de petrecere munteneasca si nu poti sa nu fii de acord cu ei!
Nu poti refuza taranul cu fata rosie de vant si soare si cu mainile batatorite de munca, iti ofera o bucatica de cas afumat, sau pe cel de langa, ce se lauda cu painea calda de casa, coapta in cuptor cu lemne ( asa cum era pe vremea bunicii), sau celalalt ce iti intinde o felie de „prosciuto magro”, caci ar fi o adevarata jignire pentru ei.

Dar azi, la loc de cinste erau ciupercile…si in acel „du-te, vino”, le puteai vedea oriunde…in cosuri de nuiele (asemenea celor de pe la noi), in sacosile trecatorilor, pe gratare, sau in sandwich-urile din mainile inghetate de frigul sfarsitului de octombrie ale participantilor.

Am lasat in urma petrecere si petrecareti si, cu sufletul plin de bun si de frumos, cu portbagajul incarcat, caci nu se putea altfel, indreptamdu-ma spre casa, vedeam campuri pline de oameni ce, sub picaturile reci de ploaie, puneau rasaduri pentru alte culturi. Si nu puteam sa nu-mi spun, cat de mult ar trebui sa apreciem si sa iubim „taranul” , indiferent de limba pe care o vorbeste, de straiele pe care le poarta sau tara in care traieste!

Elena Loredana Toc