[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Un român printre cei 35 de morți sub podul prăbușit la Genova, Italia

Un cetățean român a murit în accidentul care s-a petrecut marți la Genova, în Italia, unde un pod peste care trecea o autostradă s-a prăbușit, anunță Ministerul român de Externe. Românul se numără printre cele 35 de persoane decedate în urma acestui tragic eveniment. 

„O echipă consulară mobilă, condusă de șeful oficiului consular de la Torino, s-a deplasat la locul incidentului și la spitalele din zonă pentru a acorda asistență consulară. Conform datelor preliminare obținute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la fața locului, printre persoanele decedate a fost identificat și un cetățean român”, a informat MAE într-un comunicat.

Având în vedere gravitatea incidentului, operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare. Echipa consulară mobilă își va continua activitatea de asistență pe tot parcursul nopții și va menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele, precizează ministerul.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiilor victimelor tragicului incident produs în Genova, soldat cu decesul a numeroase persoane, și le dorește celor răniți însănătoșire grabnică.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134.

Lasă un răspuns