Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Unii spun că e „cool” pentru că noțiunea de „frumos” este demodată
România democrată și-a cam uitat tradițiile, iar tradițiile unui popor înseamnă identitate. Românilor le place noul, le place tot ceea ce vine din afara granițelor țării lor, împrumută ceea ce altora li se pare frumos. Unii spun că e „cool” pentru că noțiunea de „frumos” este demodată. Românii noștri merg la „shopping”, nu mai merg la cumpărături sau la piață, iar dacă îi întrebi pe tineri care-i sensul cuvântului „tradiție”, marea majoritate nu îl cunoaște. Să nu mai aducem în discuție istoria României…
Mulți tineri, deși trecuți prin anii de școală (ca Vodă prin lobodă), cu diverse diplome de studii superioare, nu cunosc bine nici măcar istoria recentă a țării lor. Departe de România, cam la 2300 km distanța, în inima Italiei și în frumoasa și antica Romă,
comunitatea românească este numeroasă.
Aceeași comunitate căreia i se reproșează ori de câte ori se întoarce acasă, în concediu, ba că și-a uitat limba, ba că nu mai vrea să își învețe nici copiii limba părinților, a bunicilor și a străbunicilor lor. Cei născuți în mediul rural prea s-au obișnuit să aibă baie-n casă și au uitat că au plecat când casa lor avea wc în curte… Ei bine, aceeași comunitate o întâlnesc unindu-se la diferite evenimente organizate în cinstea sărbătorilor românești, iar ceea ce m-a mirat a fost că are întotdeauna copii în mijlocul ei. Așa am cunoscut mulți copii români născuți în Italia, i-am auzit vorbind bine românește, cântând și recitând românește și i-am văzut îmbrăcați în costumele populare românești, încântați, frumoși și mândri să fie români. Am întâlnit des un grup de copii, de diferite vârste, copii talentați care au fost învățați de către părinți că România, deși foarte departe de ei, o pot purta în suflet și o pot face cunoscută tuturor îmbrăcându-i portul popular, cântându-i cântecele și recitându-i poeziile.
Profesoara Valentina Popa a căutat, a găsit și a unit acești copii într-un grup. Profesoară de limba și literatura română, dar și de limba engleză, Valentina Popa iubește copiii, își iubește limba, își iubește meseria de cadru didactic și chiar dacă în Italia predă doar limba engleză, prin intermediul acestui grup de copii păstrează vie ideea de românism și de apartenență. Alexandra Popa, Alessandro Florescu, Adina Gherga, Adrian Drăgănescu, Constantin Bercuci și Renato Irina sunt copiii care alaturi de Valentina Popa dau o frumusețe aparte costumului popular românesc atunci când îl îmbracă. Sunt copii care conturează într-un tablou viu, frumos și colorat talentul, inocența, frumusețea sufletească și dragostea față de acel loc îndepărtat numit România. Alexandra Popa (13ani) face canto, studiază pianul, este îndrăgostită de literatură și de teatru, citește foarte mult și scrie povești, iar dorința ei este de a deveni scriitoare. Alessandro Florescu (13 ani) studiaza flautul iar teatrul și literatura sunt pentru el doua mari pasiuni. Adina Gherga (14ani) iubește tot ceea ce-i românesc, face canto, pictează și iubește Maramureșul. Adrian Dragănescu (10 ani) studiază teatrul, Renato Irina (13 ani) studiază pianul, iar Constantin Bercuci (8 ani) studiază saxofonul.
Să redăm României ceea ce este al ei
Întorcându-mă la ideea de început, acolo unde România își pierde din tradiții și mai puțin sau mai mult din identitate prin faptul că generațiile tinere adoptă tot ceea ce vine din occident, iar românescul este înlăturat, refuzat și încet-încet eliminat, acești copii, cu ajutorul și sprijinul profesoarei lor, redau României ceea ce este al ei, păstrează și îi duc mai departe portul, limba și frumusețile lor. Doar privindu-i cum la multele evenimente românești se prezintă mândri, îmbrăcați în costumele populare, cum în scenetele de teatru pe care le joaca vorbesc și cântă în românește, cum la activitățile de grup desenează munții Carpați, Marea Neagră sau multe alte imagini pe care ei și le amintesc din vacanțele petrecute la bunici sau oriunde în România și ascultându-i cum recită poeziile clasicilor români sau cum cântă colindele de Craciun, înțelegi că românul, oricât de departe ar fi de matca lui, cu sufletul el e mereu acasă.
Undeva, acolo, în depărtări, există un loc pe care nu îl vor uita. Ca părinte, va încerca să transmită la randul sau copilului, ceea ce a primit de la parinți: un nume și o identitate. Atunci când știu că acești copii sunt prezenți la evenimentele românești, merg de fiecare dată cu drag să-i văd și să le urmaresc programul artistic și evoluția, îmi umplu sufletul de frumos și aștept cu nerăbdare să îi revăd. Și de fiecare dată le mulțumesc în gând lor, profesoarei lor și părinților că nu au uitat să fie români și nu uit să fac o reverență în fața omului, românului, profesoarei și părintelui Valentina Popa pentru că muncește, se străduiește și nu obosește niciodată să transmită generațiilor care vin din urmă, frumusețea limbii române, portul popular, literatura și tot ceea ce ține vie Romania în sufletul unui copil.
Doina Mustățea
