O inițiativă a Asociației Românilor Vastesi a fost prezentată sâmbătă, 23 septembrie, în sala XXIII din via Buonconsiglio, orașul Vasto, (regiunea Abruzzo), sud-estul Italiei. Este vorba despre deschiderea Școlii de Limbă și Cultură Românească (cursuri de istorie, geografie, limbă, artă, tradiții), pentru copiii românilor din această localitate.
La eveniment au fost prezenți primarul localității, dott. Francesco Menna, George Miloșan, ministru plenipotențiar din partea Ambasadei României la Roma, Gheorghe Cristescu, coordonatorul proiectului, Iulian Stoica, preotul parohiei românești din Vasto și Don Gianfranco Travaglini de la parohia San Giuseppe Vasto.
Proiectul are ca scop apropierea copiilor români de cultura de origine și se va desfășura în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, până la sfârșitul anului, în sălile Institutulu San Gabriele din strada D’Annunzio. El este finanțat de către Ministerul Românilor de Pretutindeni și se desfășoară sub patronajul Ambasadei României la Roma.
Promotorii acestui proiect, unul din multele pe care le desfășoară asociația aici, au drept persoană de suflet, activ implicată, pe inimoasa Irina Ilona Lazăr care se preocupă constant de viața comunității. O comunitate cu peste 2000 de români într-un oraș de circa 45.000 de locuitori, fiind cea mai mare comunitate străină rezidentă.
25 sunt copiii care s-au înscris până acum la cursuri, și vor avea 5 profesori desemnați fiecare pe câte o mateie.
„Pentru anul viitor, a spus președintele asociației, vrem să continuăm proiectul nostru cu alte două grupe de copii și vom relua predarea materiilor la nivelul clasei a IV-a printr-o metodă modernă, interactivă, unde vom folosi tabla electronica Smart cu aplicatii de pe internet.”
Cristi Merchea