Vinuri vrâncene în Italia

Feteasca albă, Feteasca regală, Crâmpoșia, Șarba, Galbena de Odobești, Zghihara, Băbeasca sunt vinurile tradiționale românești prin excelență. 

Dacă Feteasca a început de câțiva ani să fie tot mai prezentă pe piețele internaționale, la târguri, în restaurantele din China, Japonia, Marea Britanie sau Germania, celelalte sunt mai puțin cunoscute.

Sunt puțin cunoscute și pentru că, deși România are o suprafață de viță-de-vie și o producție de vin printre primele din lume (locul 13), nu este atât de cunoscută și apreciată. Nu are „brand de țară”.

Cu cele peste 450 de soiuri de viță, cu cele peste 383.645 crame (România avea la 2015 doar 256) Italia este țara care se poate lăuda cu cea mai mare producție de vin de doi ani încoace, devansând vecina Franță. Ei bine, a introduce vinurile românești pe piața italiană e aproape „misiune imposibilă”. E ca și cum ai construi castele în Spania sau vinde nisip în Sahara.

Orgoliul italian în materie de produse alimentare și vin este insurmontabil. Zilele trecute am participat la ediția 2017 a evenimentului Bererosa (Să bem roz – în traducere liberă pentru că limba italiană permite multe artificii artistice care dau frumusețe oricăror lucruri). Un eveniment exclusiv cu și despre vinurile rosè, cu peste 200 de sticle din toată Italia, cu producători și reprezentanți, cu material promoțional din cel mai sofisticat și diversificat, organizat de revista Cibo & Vini. Și aici lucrurile la fel sunt cât se poate de sofisticate, evenimentele, publicațiile periodice fiind din cele mai frumoase, mai elaborate și pline de Made in Italy.

Da, au cu ce se mândri, sunt creatori, inventivi, știu să vândă în haine frumoase tot ceea ce produc. Îi ajută natura, teritoriul, dar nici ei nu stau. Sunt un exemplu de urmat în materie.

Ei bine, se vorbea aici dspre vânzările vinurilor în China și Japonia, două țări îndepărtate cu un potențial de peste 1,5 miliarde de consumatori. Un producător toscan se „plângea” de chinezi care cumpără orice fel de vin Chianti, fără a face distincție între DOC, IGP sau DOCG, biologic sau de masă. Pur și simplu atât de puternic este acest nume, atât de mult a reușit să intre în conștiința consumatorilor chinezi încât este deajuns numele. Chinezii vor Made in Italy, iar Made in Toscana e totp de top. Restul sunt detalii.

Cea ce vrem să facem noi, cum spuneam mai sus, e misiune imposibilă. Acum doi ani, la un eveniment de promovare a vinurilor românești la Hotel Cavalieri Hilton din Roma, organizat de către Biroul Economic al Ambasadei României la Roma, au fost prezente 16 crame cu 50 de vinuri, în principal Fetească. Italienii prezenți, o parte a lor, care veniseră pentru prima oară, se întrebau dacă și românii fac vin. Atâta brand de țară avem. Ulterior i-am auzit lăudând o Fetească neagră: „ăsta e vin de 30 de euro sticla, dragă”.

Dar nu e totul. Cramele noastre nu vin în Italia, nu investesc în imagine, în prezentare iar statul lipsește cu desăvârșire. Ministerul Agriculturii, al Tursimului nu există.

În ultimmii 5-6 ani în România a început să se producă și vinuri de calitate. Tot mai mulți producători au investit în reconversie, au schimbat mentalitatea și filosofia de plantare, cantitățile, bazându-se tot mai mult pe calitate. Încercăm, așadar, cu ceea ce avem și știm, să începem cu două crame românești, din patria indiscutabilă a vinului: Vrancea. Au răspuns prezent Crama de sub Tei din Jariștea și Senator din Focșani și pe ele le vom promova, vom organiza degustări și evenimente de prezentare.

Poate pas cu pas, încet-încet, și vinurile noastre vor reuși să placă italienilor sau, de ce nu, românilor din Italia. Doar prezentându-te poți fi apreciat. Iar publicația Emigrantul vrea să fie ambasadorul vinului românesc în Italia.

Cristi Merchea