[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Vito Bigione – unul dintre 30 de mafioți italieni căutați, prins la Oradea

Unul dintre cei 30 mai căutaţi mafioţi din Italia, Vito Bigione, a fost arestat joi, 4 octombrie, într-o acţiune comună a poliţiştilor Antimafia din Italia şi Oradea.

La această operațiune au participat  polițiști italieni de la Trapani și Roma precum și din Oradea, Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea Serviciului Urmăriri al Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română.   Bigione, 66 de ani,  se ascundea într-uun apartament, la etajul patru, al unui bloc din Oradea, și avea documente false. Lumea îl cunoștea de Matteo, pe capul acestuia apăsa o condamnare de 15 ani pentru trafic internațional de droguri și asociere mafiotă. 

El este originar din Mazara del Vallo (Sicilia) iar din 1992, printr-o rețea de nave de pescuit,  a transportat sute de kilograme de cocaină din Brazilia, Columbia şi Namibia în Italia, transporturi finanţate de familia mafiotă Agate din Mazara del Vallo (Sicilia) şi de organizaţia mafiotă din Marando di Platì, provincia Reggio Calabria, potrivit cotidianului Adnkronos.

Lasă un răspuns