[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

A XVII-a ediție a colocviul Internațional de Limba și Literatura Catalană la București

În perioada 2 – 6 iulie 2018, Universitatea București a găzduit colocviul Internațional de Limba și Literatura Catalană, ajuns la cea de a 17-a ediție, scrie cotidianul românesc din Spania Robarna

Organizat o dată la trei ani de Asociația Internațională de Limbă și Cultură Catalană care reunește filologi din toată lumea, specializați în studiul catalanisticii Colocviul Internațional de Limba și Literatura Catalană are ca obiectiv dezbaterea temelor științifice relaționate cu studiul limbii catalane.

Se împlinesc douăzeci și cinci de ani de la înființarea Lectoratului de limbă catalana de la Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbă și Literaturi Ibero-romanice și Italiană al Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității București, în cursul 1992-1993.

Președinta onorifică al celui de al XVII-lea Colocviu este Jana Balacciu Matei (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti) iar comitetul organizator a inclus pe Sanda Reinheimer Rîpeanu, Oana-Dana Balaș, Mioara Angheluță, toți de la Universitatea București și Xavier Montoliu(Institució de les Lletres Catalanes) care a fost Lector de catalană la Universitatea bucureșteană între

continuare pe Robarna.com

Lasă un răspuns