Miercuri seara, Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia” din Focşani, împreună cu Asociaţia Culturală „Bogdania” au organizat în sala Florin Delmar, cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei, o frumoasă seară de poezie şi muzică.
Participanţii, membri ai Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu”, Fundaţiei Social-Culturală „Mioriţa”, Ligii Scriitorilor din România – Filiala Vrancea au citit din creaţiile proprii.
Rând pe rând, poeţii vrânceni Rodica Soreanu, Constanţa Cornilă, Agafia Drăgan, Marin Moscu, Virgil Panait, Constantin Toma, Gheorghe Suchoverschi, Ionel Marin, alături de prozatorii Culiţă Ioan Uşurelu şi Gheorghe Andrei Neagu au încântat publicul din care o bună parte constituit şi din elevi de la Colegiul Naţional „Al.I.Cuza” Focşani.
Cantautorul Ovidiu Nicolau şi Grupul Vocal „Acord” împreună cu tenorul Răduţă Bornaz au completat atmosfera mirifică a serii.
Moderatorii Odette Irimia şi Ionel Marin,de altfel şi iniţiatori ai acestui moment,prin prestanţă şi erudiţie au demonstrat parcă o dată în plus rolul poeziei în viaţa noastră spirituală.
Reamintim, Ziua Internaţională a Poeziei a fost declarată de UNESCO începând cu anul 1999 ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de litere şi cultură, poeţi şi scriitori, la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.Susţine creaţia poetică, stabilirea unei punţi între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei.
Regretabil este însă faptul că la o asemenea manifestaţie culturală niciunul dintre mijloacele mass-media locale sau judeţene nu a fost prezent, exceptând publicaţia „Emigrantul”.
Noi ne facem datoria de a informa cititorii noştri, pe care îi respectăm şi-i informăm despre evenimentele petrecute în ţară!
Constantin TOMA